Despre carte: 1985 / Prin crearea sistemelor om-mașină, inventatorii își rezolvă propriile probleme, adesea foarte specifice. Ei vor să înlocuiască o persoană cu o mașină, o mașină automată, pentru a-l scuti de efort muscular. Ceea ce au realizat este că devine din ce în ce mai dificil să acționezi în tandem cu o mașină - nu fizic, ci mental. Ritmul crescând supraîncărcă fragilul creier uman. Poate ar trebui să renunțăm la creșterea vitezei și să ne întoarcem „la natură”, așa cum visează alți utopici? Dar tocmai tempo-ul le aduce utopiştilor acele beneficii pe care, oricât şi-ar dori, nu le pot refuza. Datorită ritmului, au lucrurile de care au atât de mult nevoie (cerința primitivă de a nivela pe toată lumea și totul conform unui minim construit speculativ înseamnă o încercare de a „închide” dezvoltarea societății ca întreg și a omului ca individ) - lucrurile, eliberând individul de griji plictisitoare, devin baza pentru a-i înălța lumea spirituală. Din punct de vedere istoric, uniunea cu mașina, în special cu computerul electronic, abia începe. Pe ceasul istoriei, un sfert de secol din era trecută om-computer este doar o secundă. Cât de mult poți face într-un moment atât de scurt? Și să cădem în disperare pentru că nu totul a fost făcut așa cum ne-am dori??